Category: Seminare

Conferinţa Internaţională de limba germană

Conferinţa Internaţională de limba germană organizată de Asociaţia profesorilor de limba germană din Bulgaria la Albena, 12-14.04.2013

Participarea reprezentant APLGR la conferinţa

În perioada 12-14 aprilie 2013 am participat în calitate de secretar general al Asociaţiei profesorilor de limba germană din România la lucrările celei de a 22-a Conferinţe a Asociaţiei profesorilor de limba germană din Bulgaria pe tema „Noi iubim germana. Inovaţie şi motivaţie în predarea limba germană ca limbă străină”.

Atât planariile cât şi atelierele de lucru s-au desfăşurat la Albena, în sălile de conferinţă ale hotelului Flamingo Grand. În 12.04.2013, în cadrul deschiderii festive, am transmis in plen participanţilor la conferinţă, salutul Asociaţiei profesorilor de limba germană din România şi a comitetului de conducere al acesteia. Am prezentat şi un scurt referat cu obiectivele, activităţile şi planurile de viitor ale Asociaţiei noastre.

Atât colegii bulgari cât şi membrii de conducere ale Asociaţiei bulgare şi-au exprimat admiraţia faţă de activităţile reuşite organizate de Asociaţia română şi şi-au exprimat interesul faţă de Conferinţa a 23-a a Asociaţiei profesorilor de limba germană din România care se va desfăşura în octombrie 2013, fie la Sibiu, fie la Bucureşti.

M-am întors cu idei noi pentru organizarea activităţilor APLGR. In acest sens voi scrie un articol pentru site-ul APLGR si următorul număr al revistei Asociaţiei române.

Cristina Drescan

Permanent link to this article: http://www.deutschlehrerverband.ro/conferinta-internationala-de-limba-germana/